HRAM ANIVERSAR (2011-2016)

Viața parohiei Iunie 14, 2016

În data de 01. 03. 2011 s-a înfiinţat Parohia "Înălţarea Domnului" Leţcani II, iar de la 1 iunie acelaşi an a fost numit prin transfer, primul preot al acestei parohii prin persoana PC Pr. Bortaş Iliuţă-Gabriel. 

Pentru că anul acesta s-au împlinit deja 5 ani de la numirea ca preot, părintele şi membrii Consiliului şi Comitetului Parohial au dorit să dea o notă aparte organizării hramului, mai ales că tot în acest an s-au împlinit şi 500 de ani de la prima atestare documentară a comunei(satului) Leţcani.

În aceste condiţii, după slujba Vecerniei unită cu Litia, precedată de Slujba de Aghiasmă, care s-a săvârşit pe temelia noii biserici, soborul de preoţi (14 la număr) au avut parte în timpul Agapei Festive să se bucure de un program artistic susţinut de copiii parohiei, dar şi ai Şcolii Leţcani, coordonaţi de doamna preoteasă Loredana Bortaş. Programul artistic a conţinut două referate, unul despre Comuna Leţcani, dar şi unul despre Parohia Leţcani II şi o suită de cântece patriotice în cinstea eroilor neamului şi câteva poezii de acelaşi gen.

A doua zi a avut loc slujba de dimineaţă cu Utrenia şi Sf. Liturghie, la care au slujit parohul şi PC Pr. Romulus Chirilă (un prieten de suflet al parohiei noastre, şi un diacon de la Mitropolia Basarabiei, elev la Seminarul Teologic "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi), apoi la demisolul noii biserici s-au pomenit eroii neamului românesc, dar mai ales cei 1134 de eroi îngropaţi în cimitirul Eroilor de la Leţcani, pe fiecare după numele lor.

Răspunsurile de la strană şi de la Vecernie şi de la Sf. Liturghie, au fost date de un grup de seminarişti de la aceeaşi şcoală teologică, elevi în clasa a X-a B, printre care şi fiul parohiei noastre Ionuţ-Gabriel Bortaş.

Mulţumim soborului de preoţi şi invitaţilor care au luat parte la această sărbătoare, precum şi donatorilor la organizarea Agapei, printre care enumerăm şi pe domnul primar Stelian Turcu, dar mulţumim enoriaşilor prezenţi şi cei care din binecuvântate pricini nu s-au numărat împreună cu noi, pentru înfrumuseţarea sărbătorii cu prezenţa lor la slujbe. 

ACEASTA PRESUPUNE ZIDIREA BISERICII DIN INTERIOR!

Dăm Slavă Lui Dumnezeu!

 

Atașamente: 
Fişier referat_parohie.docx
Citește alte articole despre: hram